Bruxismul: Tot ce trebuie să știi

Bruxismul este una dintre principalele cauze care conduc la deteriorarea semnificativă a dinților într-un timp scurt. Dacă te trezești adesea cu gura încleștată ori dacă observi fisuri inexplicabile pe suprafața dinților, s-ar putea să suferi de această afecțiune. În cele ce urmează vom discuta despre ce înseamnă bruxismul, de ce apare, cum poate fi identificat în timp, dar și soluții eficiente de tratament la care poți apela chiar acum pentru a combate problema.

Ce este bruxismul?

Bruxismul poate fi definit ca o problemă stomatologică caracterizată prin scrâșnitul dinților sau încleștarea maxilarelor. În cele mai multe cazuri, aceste acțiuni se realizează inconștient, fără ca pacientul să își poată da seama că există o problemă. În stadiu incipient, bruxismul poate părea o problemă minoră, însă pe măsură ce avansează, poate duce la degradarea considerabilă a dinților, retracție gingivală și probleme de articulații temporo-mandibulare.

Incidența bruxismului la copii și adulți

Bruxismul poate fi diurn sau nocturn, cel din urmă fiind cu implicații mai grave, dat fiind faptul că pacientul nu are deloc control asupra acțiunii și nici nu există stimuli care să întrerupă tendința de a strânge din dinți. 

 

Chiar dacă bruxismul poate fi întâlnit atât la adulți cât și la copii, dat fiind faptul că dantura celor mici este în continuă dezvoltare, episoadele de scrâșnit din dinți la copii sunt de regulă tranzitorii. Mai mult decât atât, cauzele asociate bruxismului se întâlnesc mai des în cazul persoanelor adulte, cu un stil de viață haotic și tulburări de somn.

Care sunt cauzele bruxismului?

Există foarte multe motive care pot determina încleștarea involuntară a maxilarelor și pot fi atât fizice, cât și psihice:

Cauzele fizice – Probleme dentare, aliniere incorectă etc.

Problemele ocluzale, alinierea incorectă a dinților sau dezvoltarea incompletă a maxilarelor reprezintă, de asemenea, o condiție des întâlnită în cazul pacienților diagnosticați cu bruxism, alături de problemele de respirație, deviația de sept sau apneea.

Cauze psihologice – Stres, anxietate, tensiuni emoționale.

De cele mai multe ori vorbim despre bruxism pe fond de stres, scrâșnirea dinților fiind doar o modalitate de eliberare a tensiunii acumulate în organism. Putem asocia aceste acțiuni și cu sentimente negative de furie, panică, agresivitate, anxietate și nu numai.

Alți factori declanșatori

Tulburările de somn și lipsa odihnei, personalitatea hiperactivă sau agresivă pot reprezenta alți factori declanșatori pentru bruxism. În astfel de situații trebuie remediate cauzele care conduc la asemenea situații înainte de a încerca remedierea problemelor stomatologice.

Simptomele asociate bruxismului

Bruxismul este o acțiune inconștientă și involuntară care se poate manifesta diferit de la caz la caz, în funcție de tipologia maxilarelor sau de cauzele care determină această problemă.

Scrâșnitul din dinți în somn

Frecarea dinților cu o presiune ridicată este principalul simptom asociat pacienților diagnosticați cu bruxism, acțiune care conduce la măcinarea, fisurarea sau spargerea smalțului și, implicit, la deteriorarea semnificativă a danturii. Această tendință produce și un sunet specific, deranjant pentru cei din jur, iar în cazul bruxismului nocturn, zgomotul produs poate fi atât de puternic încât să te trezească din somn.

Încleștarea maxilarului și consecințele sale

Din cauza presiunii acumulate la nivelul maxilarelor, de multe ori pacienții care scrâșnesc din dinți se pot trezi cu gura blocată, problemă care poate persista câteva minute sau până se intervine medical. Experimentarea acestei situații în repetate rânduri duce la slăbirea articulației și a mușchilor mandibulei, apariția migrenelor și durerilor localizate, dar și la posibilitatea de dislocare a maxilarului, care este foarte dureroasă și periculoasă pentru pacient.

Alte manifestări – Durere, sensibilitate dentară, probleme ale maxilarului.

Pe lângă aceste probleme, bruxismul se manifestă pe termen lung prin dureri, sensibilizarea dinților, retracții gingivale, demineralizarea oaselor și alte probleme asociate care nu pot fi tratate fără eliminarea cauzei principale.

Implicațiile bruxismului asupra sănătății orale

Dincolo de disconfortul asociat scrâșnirii dinților și încleștării maxilarului, pe termen lung, bruxismul poate duce la probleme stomatologice majore. De aceea este important să programezi o vizită la medicul stomatolog încă de când observi primele simptome.

Uzura dentară și problemele asociate

Dinții reprezintă cel mai dur țesut din organism, însă în momentul în care se produc ciocniri repetate între ei și o frecare continuă, deteriorarea este inevitabilă. În timp, vei putea observa o scurtare vizibilă a dinților frontali și o modificare a suprafeței de contact, care devine mult mai abrazivă.

Riscul crescut de fractură sau crăpare a dinților

Din cauza presiunii exercitate constant asupra acestora, dinții pot ceda. Fisurile, crăpăturile și ciobiturile dentare sunt foarte întâlnite în cazul pacienților diagnosticați cu bruxism, lucru care conduce și la durere.

Probleme ale articulației temporo-mandibulare

În momentul în care scrâșnești din dinți sau îți încleștezi maxilarele, poziția articulației devine una deficitară, lucru care poate conduce la inflamarea acesteia, măcinare sau chiar repoziționare, ceea ce poate fi remediat doar pe cale chirurgicală.

Diagnosticul și tratamentul bruxismului

Pentru a evita toate complicațiile pe care bruxismul le poate determina, trebuie să programezi o vizită la stomatolog încă din momentul în care observi primele eventuale simptome sau când bănuiești că ai putea suferi de această afecțiune, pentru un diagnostic concret.

Cum se diagnostichează bruxismul în clinica stomatologică

Diagnosticarea bruxismului se face în urma unor vizite regulate la stomatolog, perioadă în care acesta analizează starea dinților și eventuale modificări asociate care pot apărea. Dacă se observă schimbări evidente, se pune diagnosticul de bruxism și se încep demersurile de stabilire a cauzei care a condus la dezvoltarea acestei afecțiuni, pentru ca abia apoi să se poată crea un plan de tratament eficient. O examinare amănunțită, radiografii dentare sau chiar tomografii maxilare sunt necesare pentru a putea avea o imagine clară asupra situației dentare.

Rolul gutierei dentare în tratament

Pentru început, până la depistarea cu exactitate a cauzelor bruxismului, medicul va recomanda o soluție prin care să împiedice scrâșnirea dinților. Gutierele dentare sunt elemente care se mulează pe forma dinților și care funcționează ca o barieră de protecție între arcade, determinând imposibilitatea maxilarelor de a ajunge într-o poziție periculoasă.

Alte modalități de tratament – calmante pentru bruxism, terapie comportamentală, soluții pentru protecție dinți noaptea.

În cazul în care scrâșnirea dinților apare din cauza unei poziționări incorecte a dinților sau a arcadelor, se recomandă urmarea unui tratament ortodontic ca prim pas. Dacă vorbim de cauze psihologice sau de stres acumulat, medicul va recomanda ca, pe lângă purtarea gutierelor pentru bruxism, pacientul să meargă la terapie, să ia anumite medicamente calmante sau să practice mai multe activități relaxante înainte de somn care să reducă nivelul de agitație și tensiunea din organism.

Bruxism Implantstudio

Recomandări pentru persoanele care suferă de bruxism

Pentru a ține la distanță riscul de a dezvolta afectiuni maxilare și pentru a remedia problemele pe care bruxismul le poate produce, este important să te asiguri că elimini din viața ta toate cauzele care pot determina sau înrăutăți această afecțiune. 

Importanța unui diagnostic timpuriu

Este important să depistezi problema încă din stare incipientă, înainte să producă daune majore asupra danturii tale. De aceea, medicii recomandă să faci o programare la stomatolog încă din momentul în care observi primele semne care indică posibilitatea să strângi din dinți noaptea sau în momentele tensionate.

Pași pentru reducerea sau prevenirea scrâșnitului din dinți

Conștientizarea problemei sau a riscului de a o dezvolta este primul pas spre prevenirea bruxismului. Ori de câte ori simți că există posibilitatea să strângi prea tare din dinți, poziționează-ți limba între maxilare. Acesta este un exercițiu pe care îl poți practica oricând și care ajută mușchii maxilarului să se relaxeze instant.

Eliminarea sau reducerea stresului din viața ta este, de asemenea, o acțiune vitală pentru a reduce riscul de instalare a bruxismului. La fel este și conștientizarea și tratarea problemelor de somn. Practică în fiecare seară exerciții care stimulează relaxarea și evită consumul de produse sau alimente care te pot agita, cum ar fi cafeaua, alcoolul sau dulciurile.

Consultarea periodică la stomatolog

Vizitele frecvente la stomatolog reprezintă cea mai bună metodă de prevenție deoarece medicul poate observa foarte ușor orice modificare apare de la ultima programare și, în acest mod, îți poate recomanda soluții de remediere a situației încă dinainte ca problema să se instaleze. Programează un consult la Implant Studio și descoperă serviciile noastre stomatologice pentru o sănătate orală optimă!

Facebook
WhatsApp
LinkedIn

Articole relevante

Cuprins